GREEN FACT OF THE MONTH – SEPTEMBRIE

6 oct.

3 min de citit

Haina care devine deșeu înainte să fie purtată

Imaginează-ți o rochie nouă.

A fost produsă, vopsită, finisată, transportată, ambalată și a ajuns într-un magazin sau într-un depozit al unui retailer online. Are încă eticheta atașată. Nu este deteriorată. Nu este uzată.

Și totuși, s-ar putea ca nimeni să nu o poarte vreodată.

Pare greu de crezut, dar o parte dintre hainele produse și introduse pe piața europeană ajung să fie distruse înainte de a fi folosite pentru scopul pentru care au fost create.

GREEN FACT

Potrivit Agenției Europene de Mediu (EEA), se estimează că între 4% și 9% dintre produsele textile introduse pe piața europeană sunt distruse înainte de a fi folosite.

Asta înseamnă aproximativ 264.000–594.000 de tone de textile în fiecare an.

Cu alte cuvinte, sute de mii de tone de haine și alte produse textile pot deveni deșeuri fără să fi avut vreodată o viață propriu-zisă ca produs.

Cum ajunge o haină nouă să devină deșeu?

Una dintre explicații se află chiar în modul în care funcționează industria modei.

Colecțiile se schimbă rapid. Tendințele se schimbă. Cererea este dificil de anticipat, iar magazinele și retailerii pot rămâne cu stocuri care nu se mai vând.

La acestea se adaugă produsele cumpărate online și apoi returnate.

În Europa, rata medie de retur pentru hainele cumpărate online este estimată la aproximativ 20% – adică una din cinci piese vestimentare cumpărate online este returnată.

Problema apare atunci când revânzarea produsului devine dificilă sau neprofitabilă.

Iar distrugerea unei haine noi nu înseamnă doar pierderea unei haine.

Înseamnă pierderea tuturor resurselor folosite pentru a o produce: materia primă, energia, apa, transportul, ambalajele și munca implicată în întregul proces.

Agenția Europeană de Mediu estimează că procesarea și distrugerea textilelor returnate sau nevândute ar putea genera până la 5,6 milioane de tone CO₂ echivalent.

🇫🇷 Franța: când „nevândut” nu trebuie să însemne „de aruncat”

Există însă și o altă abordare.

Franța a introdus prin legea anti-risipă pentru o economie circulară – cunoscută drept Legea AGEC – măsuri menite să reducă risipa și distrugerea produselor nevândute.

Ideea din spatele sistemului este simplă: dacă un produs este încă utilizabil, distrugerea lui nu ar trebui să fie prima opțiune.

Pentru textile, modelul francez merge însă mai departe de problema stocurilor nevândute.

Franța aplică un sistem de responsabilitate extinsă a producătorului, prin care producătorii și companiile care introduc textile pe piață participă la finanțarea gestionării produselor la sfârșitul utilizării lor.

Dar poate cea mai interesantă măsură pentru consumator este alta.

Franța te încurajează inclusiv să repari, nu să arunci.

Prin sistemul „Bonus Réparation”, consumatorii pot beneficia de o reducere aplicată direct pe factura de reparație atunci când merg la un reparator autorizat pentru anumite produse, inclusiv textile și încălțăminte.

Scopul declarat al programului este foarte clar: repararea produsului în locul înlocuirii lui cu unul nou și, astfel, prelungirea duratei sale de utilizare.

Este o schimbare importantă de perspectivă.

Nu:

cumpărăm → folosim → aruncăm.

Ci:

folosim → reparăm → reutilizăm → valorificăm → și abia la final reciclăm ceea ce nu mai poate fi utilizat.

Aceasta este logica economiei circulare.

Din 2026, schimbarea nu mai este doar franceză

Direcția adoptată de Franța începe să se regăsească acum la nivelul întregii Uniuni Europene.

Începând cu 19 iulie 2026, companiilor mari din Uniunea Europeană le este interzisă distrugerea hainelor, accesoriilor vestimentare și încălțămintei nevândute, conform noilor reguli europene privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile.

Companiile mijlocii vor intra sub incidența acestei interdicții din 2030.

Noua regulă pornește de la o realitate simplă: atunci când un produs nou și utilizabil este distrus, nu pierdem doar obiectul respectiv.

Pierdem și resursele care au fost deja consumate pentru fabricarea lui.